Poezie

Mi-e frică să crescNu vreau să îmbătrânescChipul să îmi poarte urmele suferințeiSă îmi fie brăzdat de ghearele neputinței Tăcerea să

Ți-am greșit enorm, eu știuAș vrea să pot repara totulDar nu am ce, totu-i pustiuNu pot umple întreg golul Ar

Când o văd totul mă doareCând o văd mă cuprinde o ardoareIubirea pentru ea e ca o flacărăSufletu-mi pârjolește fără

E greșit, nu-i o greșeală-Mă omoară.Dar e o moarte idealăCare, cu pene mă doboară. Mă simt cel mai vie.Vie, într-o

Imi scrii un mesaj lungEu îți răspundBrusc ne iubimIntim, pasional, virtual Calul meu alb e un emojiSerenada un ringtonePloaia de

Îmi e prea josnic să îți scriuCând sunt prea plin de dulce-amarÎn noaptea asta delirezIertarea ta îmi e coșmar Iar

Poetul suferă de un cancer ce îi afectează versuri, S-a tot cercetat și s-au făcut demersuri, Doar că, această boală

E frig afară iarășiGlasul lumii-ngheataȘi rămân doar priviri și luminiCe schițează emoții Îngheață tot.Îngheață până și sângele din venele palideȘi

Timpul, din nou,m-a fentat, Să-l opresc eu am ratat, Dintr-un deal plin de unde Se disting vreo trei secunde… Că-i