Enigma Otiliei si afirmarea socială
“Își pusese în gând să facă astfel încât să nu depindă de nimeni, să nu fie silit să sufere trivialitatea nimănui”.- citat direct de la pagina 334, Editura Cartex 2000 – Ed. a 4-a – “Enigma Otiliei” / G. Călinescu, în care protagonistul, după o multitudine de acțiuni posibile datorită mediului în care se regasește privilegiat, contemplări asupra proprei persoane, destinului în viață și definirea iubirii, este hotărât să se impună și să ia controlul referitor la soarta ce-l așteaptă. Felix, un orfan adolescent, ajunge în casa lui Costache Giurgiuveanu pentru a-și continua studiile și a se conforma, mai mult sau mai puțin, la așteptariile pe care familia sa le-a forțat asupra sa.
Drept bărbat la începutul sec 20, ce se poate declara? Dar drept un băiat care își începe călătoria printr-o viață plină de promisiuni, așteptări și dorințe, credință și impresii care-i oferea prea mult și îi ia în plus, fără ca el să observe? Afirmarea sa socială ține de afirmarea sa ca bărbat, ca un om demn de o meserie “de bărbat”, ca un om demn de o femeie frumoasă, iubitoare ce își respectă soțul mai mult decat se respecta pe ea însăși (“rămase cu convingerea și mai întipărită că femeia e o ființă slabă, victimă a fiziologiei ei, orientabilă după bărbat, care trebuie s-o ocrotească și să-i împrumute personalitatea lui”). Felix deschide romanul drept o persoana naivă, ușor influențabilă și cu o poftă de viață, și îl încheie ca un medic inițiat cu succes în “lumea barbatilor”, unde a fost atras conștient, și unde se poate, într-un final, afirma social. Din cauza presiunii constante de a se conforma normelor sociale ce îl vor bântui și ademeniți cu recompensa de a fi privilegiat, protagonistul devine un alt exemplu de antipatizat în marea mulțime de bărbați ce suprima nu doar femeiile, dar și oricine altcineva ce nu se va supune idealurilor sale.
Întâmplător (sau nu), imediatul gând al personajului este următorul: “Nădăjdui orbește că Otilia se va păstra mândră, pâna ce el va fi liber de el însuși, ca atunci, plin de mărinimie și fără nicio răsplată, să-i întindă mâna”. Ideea sa despre femeia perfectă, de care este îndrăgostit, se bazează pe cât de pregătită este ea pentru bărbatul său. Spera ca Otilia să-l aștepte, în timp ce ramane ‘pură’ și să îl accepte așa cum este el. Și totuși, Felix nu este mulțumit cu adevarata Otilia.
Un personaj feminin revoluționar, Otilia este condusă de propriile sale dorințe și aspiră către o viață mai bună. Din perspectiva personajelor, fata pare că este stăpână pe sine: își alege singură calea, nu este influențată de opiniile celorlalți și este gata să facă orice îi stă în putință să își atingă golurile. Cu toate acestea, nu este văzută într-o lumină pozitivă de către majoritatea, considerată o fată răsfățată, care dă false speranțe. Ceea ce cititorul tipic nu poate recunoaște este dorința profundă a Otiliei de a se afirma. Aceasta se adaptă ușor și fără resentimente adânci la condiția femeii, care poate aplica și în ziua de astăzi. Este conștientă că tinerețea ei nu va dura mult și că personalitatea ei va sfarsii odată cu vârsta (cel puțin în ochii bărbaților: “Nu e bine ca cei doi soți sa aibă aceeași varsta […] bărbații se plictisesc repede”) și că nu se va putea întreține în viitor.. Că nu va ramane o fată hazlie, cu care se poate distra oricine, așa că profită de singurul lucru care îi poate aduce puțin respect: se acomodează la idealul femeii, sau, așa cum este numită de Felix, “un premiu, mereu dorit și mereu amânat, al meritului său”.
“Fecioara Maria este venerată de toți și nu e a nimănui”. Treptat, Otilia devine un simbol al puterii, pe care protagonistul îl dorește dar nu este gata să îl accepte, sau chiar să lupte pentru acesta. Recunoaște că figura femeii este întunecată atunci când ea își alege propria soartă, că aceasta ar fi trebuit să se păstreze complet perfectă pentru el, ca mai apoi, tot el sa arate bine când stă la braț cu ea.
Otilia este conștientă de așteptările la care este supusă, și prin refuzul la o relație cu Felix (la afirmarea lui) se afirma, mai departe, social. Limerența de care suferă protagonistul este imediat identificată de fată și, în loc să i se împotrivească avansurilor lui Felix, aceasta încearcă să îl facă să vadă că nu se potrivesc. Dacă Otilia ar fi reacționat normal, oare ar fi fost și mai antipatizată? Poate de la o privire din ansamblu, aceasta pare un exemplu bun pentru o adevărată femeie rebelă, sau chiar una tipică, ce arată un interes pentru bani. Însă, Otilia face exact ceea ce a fost învățată: să zambeasca și să aprobe, să își muște limba până când rămâne cu gura plină de sânge și repulsie față de o societate care aplaudă bărbatul pentru volumul vocii sale, bărbatul care poate avea mai multe iubite și care este lăudat pentru dorința sa de a se îmbogăți.
Astfel, ambii protagoniști se afirmă social și se pierd în marele colectiv al lumii ce își acceptă doar semenii deopotrivă.
