Poveste de dragoste pe Titanic

Cu toții cunoaștem filmul Titanic, în care Leonardo DiCaprio și Kate Winslet îi interpretează pe cei doi îndrăgostiți, Jack și Rose, doi tineri care își găsesc tragicul sfârșit în ziua prăbușirii vasului. Însă cum cuplul, din păcate sau din fericire este unul ficțional, am făcut câteva căutări care m-au ajutat să găsesc o altă poveste, la fel de emoționantă, însă de această dată adevărată și anume povestea de dragoste dintre Ida și Isidor Straus.

Ida si Isidor s-au îmbarcat împreună pe Titanic pe 3 aprilie 1912, decizând să se întoarcă din vacanța de iarnă pe care au petrecut-o în sudul Franței. Cei doi s-au cunoscut pe pământul american, deși ambii erau de origine germană, iar pe parcursul celor 40 de ani de căsnicie au avut 7 copii. Chiar l-a începutul călătoriei, cuplul a decis să își facă o fotografie ca aminitire.

Ida și Isidor Straus

În ziua prăbușirii Titanicului, când nava a lovit icebergul, în barcile de salvare având prioritate femeile si copiii din familiile înstărite, Idei i s-a oferit un loc în Barca de Salvare Numărul 8. Însă aceasta a decis să rămână alături de soțul său, oferindu-i unei servitoare blana sa și cedându-i locul în barcă, spunându-i soțului său: ”Trăim împreună de mulți ani. Unde mergi tu, merg și eu.” Isidor și Ida au fost văzuți ultima dată ținându-se de mână pe punte, in vreme ce vasul se scufunda.

Trupul lui Isidor Straus a fost găsit de salvatori, dar cel al Idei nu a mai fost găsit niciodată. Pe cenotaful ridicat în memoria celor doi a fost scris: ”Multe ape nu pot stinge iubirea-nici inundațiile nu o pot îneca”.

Pentru a le păstra vie amintirea, regizorul filmului Titanic, James Cameron, a prezentat în film o scurtă scenă în care un cuplu vârstnic stă îmbrățișat în pat, în timp ce vasul se scufundă.

Scenă din filmul Titanic