Cuvintele artistului
-Interviu cu domnul profesor Costel Chiș-
(Tablou – Selfi, Costel Chiș)
„Mi-au dat lacrimile!”
– Costel Chiș
În vene-n loc de sânge, acrilica îi curge. Pasiunea și iubirea pentru artă îl caracterizează încă de la vârsta de 4 ani. Se dedică atât imortalizării sentimentelor pe pânză, cât și îndrumării elevilor în universul artei. Și, mai mult ca sigur, cu toții îl știm, cum să nu-l știm?
Am avut ocazia, în sâmbăta dedicată vizitării Muzeului Național de Artă, să îi iau domnului profesor Costel Chiș un interviu – câteva cuvinte ale unui artist.
- Am vizitat Galeria de Artă Europeană cu cele cinci școli de artă specifice stilului baroc: școala italiană, școala germană, școala spaniolă, cea olandeză și cea franceză. Care dintre acestea v-a plăcut cel mai mult și cu ce lucrare?
Toate. Toate mi-au plăcut, în special – ca pentru sufletul meu – lucrarea lui Rubens „Leul din Nemeea” și, evident, școala spaniolă cu El Greco.
- Înainte să intrăm în galeria dedicată școlii spaniole, ne-ați spus că El Greco este preferatul dumneavoastră. Acum, vă întreb ce anume reprezintă acesta pentru dumneavoastră?
El Greco este unic în istoria artelor, și nimic nu este asemănător cu El Greco. Dintotdeauna am fost fascinat de profunzimea sufletului reprezentată de acesta. Mi-a intrat la suflet când l-am văzut prima oară.
- Tot la școala spaniolă ne-ați mai mărturisit un lucru despre dumneavoastră: în facultate ați realizat o lucrare după Jan Brueghel. A fost aceasta alegerea dumneavoastră? De ce?
În studenție, în anul trei, am avut această temă de realizare a unei copi după maeștrii. Atunci, eu am folosit niște reproduceri de dimensiuni mari care erau foarte bine făcute în acel timp, din cauză că nu am vrut să intru cu șevaletul și să deranjez în muzeu. În perioada aceea era mai dificil, erau necesare niște acorduri speciale. Da, asta ține de profesia de pictor, și fiecare student la Universitatea de Arte trece prin aceste etape de lucru. Da, a fost alegerea mea pentru că atunci s-a căsătorit sora mea și a trebuit să îi fac un cadou de nuntă. M-am gândit că cel mai frumos cadou de nuntă este o pictură făcută de mine.
- Ce anume v-a făcut să alegeți domeniul artelor?
Aaa! păi, e pasiunea vieții mele; deci n-a trebuit să aleg. De la patru ani desenam, așa că n-am avut niciodată dileme. Asta s-a nimerit ca o mănușă. Arta pentru mine e pasiunea vieții mele, și n-am ce să regret. Pentru asta trăiesc.
- La ore, orice lucrare prezentată este însoțită de explicații istorice. Vă considerați un pasionat de istorie?
Da, da, sigur. Acum eu nu am mai luat clasele de liceu, dar la acestea am pus accent mai mult pe istoria artei. Da, sunt preocupat de modul în care a evoluat arta. Cu siguranță nu poți să nu realizezi trecutul, să nu vezi cum etapele din istoria omenirii au fost reflectate în artă. Este foarte important acest aspect și pentru cei care nu vor deveni artiști: pentru cultura generală, completează personalitatea, modul de gândire și înțelegere al universului. Este foarte important!
- Care perioadă din istoria artei vi se pare cea mai marcantă pentru evoluția artei?
Cu certitudine, arta barocă. Din punctul meu de vedere, s-a produs cea mai mare revoluție în artă odată cu secolul XVII, cu Giovanni Lorenzo Bernini, cu Caravaggio, cu școala italiană despre care am vorbit în muzeu.
- Ce ne puteți spune despre arta românească?
În partea cealaltă a muzeului, avem Arta Românească Medievală cu obiecte de cult, multe icoane din diverse zone ale țării noastre. Și cu mari maeștrii, începând cu Theodor Aman, inițiatorul școlii de artă românească, inițiatorul Academiei de Arte Frumoase „Belle Arte” – așa se numea pe atunci facultatea pe care eu am absolvit-o. Ulterior, au apărut ceilalți pictori naționali: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian – pictorul florilor, Ion Andreescu, Gheorghe Pătrașcu, Ștefan Dumitrescu și ceilalți mari artiști din Arta Românească, până la Ion Țuculescu, despre care voi nu știți atât de mult.
- Ce ați simțit când ați intrat pentru prima oară în Muzeul Național de Artă?
Aaa, mi-au dat lacrimile! Da. Dacă mă gândesc bine, primul muzeu de artă pe care l-am vizitat, a fost la Cluj și apoi la Arad și pe urmă, aici. Da, muzeul este important. Din punctul meu de vedere, este instituția de cultură cea mai importantă, și vă recomand peste tot pe unde veți merge prin lume, înainte de casele de modă și bijuterii și alte lucruri, să mergeți la muzeul de artă.
- Ce simțiți atunci când pictați?
Aaa, pff, asta e o întrebare dificilă. Nu mă așteptam să-mi pui întrebarea asta. Creația mea este, oarecum, mai personalizată și este greu de explicat în cuvinte ce simt eu când pictez. Ține de sufletul meu. E mai dificil de explicat; nu mă așteptam la o astfel de întrebare.
- Atunci, trecem la o întrebare mai puțin dificilă, din cadrul profesional. De ce ați ales să deveniți profesor?
Mi-a plăcut. Mi-a plăcut dintotdeuna. Când am făcut primele exerciții de predare la școli, în facultate, mi s-a părut fascinant să lucrez cu sufletul copiilor. Și asta mi s-a potrivit; completează partea artistică. Profesoratul este ceva plăcut. Cum să spun: mă simt tot timpul copil! Stând printre copii, trăiesc mai ușor viața. E mai plăcut pentru mine să fiu alături de copii și să exersez profesia de pedagog în artă, pe care o fac cu drag, cu suflet.
- Puteți să caracterziați perioada dumneavoastră de lucru cu elevii în trei cuvinte?
În trei cuvinte: suflet, plăcere și rezultate.
- Ce element sau ce persoană din viața dumneavoastră, considerați că a fost esențial/ă pentru formarea caracterului dumneavoastră?
Primul meu profesor de artă, pe care l-am avut în Arad, unde am făcut eu liceul. A fost foarte important pentru mine.
