Jack O’ Lantern si originile Halloween-ului

Cu toții cunoaștem, mai mult sau mai puțin, sărbătoarea păgână a Halloween-ului, însă nu mulți am auzit de povestea din spatele acestui nou obicei de toamna. De-a lungul anilor trecuți, Halloween-ul nu era văzut cu ochi buni de către societatea românească, însă pe măsură ce generațiile se schimbă, acesta devine din ce în ce mai celebrat.
Povestea acestei seri începe cu abolirea granițelor dintre vii si morți, cei din urmă umblând din nou printre oamenii de rând. Pentru propria lor protecție, oamenii obișnuiesc să se costumeze, încercând sa se asemene cu spiritele, astfel încât aceștia să nu îi recunoască și să-i bântuie. Simbolicul dovleac- lanternă reprezintă speranța, dar și călăuzirea oamenilor spre zorii dimineții, în siguranță.
Toate acestea își au originea într-o veche legendă irlandeză, ce-l are ca protagonist pe Jack O’Lantern, o persoană egoistă, ce avea capriciul păcălirii celorlalți. Mai mult, bărbatul căzuse în patima băuturii și asta îl împingea să pună la cale câte o farsă celor din jur.
Într-o bună seară, Jack își încearcă norocul cu însuși diavolul, alegându-l ca partener de pahar si îl face să se preschimbe într-o monedă, pentru a-i achita băutura. Păstrează moneda, iar, în schimbul eliberării diavolului, pune la cale un pact prin care Necuratul nu-l va deranja timp de un an. Peste ceva timp, reușește să-l păcălească din nou, spunându-i să se urce în pom pentru a-i oferi un măr. „Scaraoțchi”(diavolul) se supune și de data aceasta, neștiind că nu va mai putea coborî. În tot acest timp, Jack împânzește locul de cruci și crestează semnul crucii pe scoarță. Ca și ultima dată, condiția eliberării diavolului este că, în momentul în care va trece în neființă, sufletul lui Jack nu va fi stăpânit de Necurat.

În final, Jack rămâne hoinar, sufletul lui fiind respins atât la porțile Raiului, de către Sfântul Petru, cât și de către păzitorul Infernului, Scaraoțchi. În urma refuzurilor și pierderii sufletului său, diavolul îi îngăduie un ajutor venit sub forma unei flăcări, care să-i lumineze abandonul veșnic. Jack își construiește, astfel, un felinar, care va dăinui veșnic drept simbolul Halloween-ului.
Tradițional, irlandezii obișnuiau sa scobească napi, cartofi, tărtăcuțe si sfecle. Însă, după primirea mai multor valuri de imigranți pe tărâmul american, începând cu anul 1800, oamenii au adoptat sculptarea dovlecilor ca o alternativă mult mai practică. Astfel, a luat amploare fenomenul lui Jack O’Lantern, dovleacul luminat și sculptat in fel și fel de chipuri.