Pandora

Îmi e prea josnic să îți scriu
Când sunt prea plin de dulce-amar
În noaptea asta delirez
Iertarea ta îmi e coșmar

Iar printre florile de moarte
Și copacii de destin
Îți văd din greșeală ochii
Ce mă urăsc plini de divin

Te văd din nou, madona poeziei mele!
Cu zâmbet demn de epopee
Cu aceleași idealuri demne…
De Edenul minții mele

Te văd din nou în delirul meu pervers
Iar, în același pat unde te-am înjunghiat.
Urăște-mă acum, Pandora mea!
Urăște-mă că te-am uitat!