Interviu cu o barista din București

Am luat acest interviu unei tinere care lucrează la o cafenea din centrul Bucureștiului, unde se strâng foarte mulți adolescenți și tineri. Persoanele angajate însele sunt tinere și lucrează acolo provizoriu, pe măsură ce își termină studiile.
Eu merg des acolo, ceea ce explică tonul oarecum familiar al discuției, acceptul ei pentru a fi înregistrată (chiar dacă era ocupată) și deschiderea față de întrebări mai neobișnuite. Identitatea ei este anonimizată.
De față mai erau câteva persoane, ale căror intervenții în discuție le-am notat (acolo unde am crezut că e important) între paranteze drepte. Pe fundal se aude muzică, voci, pahare care se spală în chiuvetă etc.
Am vrut să discutăm despre partea nevăzută a muncii într-o cafenea, despre provocările ei sau despre talentul de psiholog al persoanei care are acest job. Începutul interviului este brusc, pentru că am uitat introducerea, adică să o rog să descrie o zi obișnuită la locul de muncă. Prin urmare…..

Eu: Hai să începem chiar cu asta: cum este să lucrezi într-o zi foarte aglomerată?
Ea: Din punct de vedere financiar foarte bine, dar din punct de vedere fizic, enorm de obositor. Mai ales dacă ești singur pe tură de dimineața până seara.

Eu: care este sentimentul de siguranță la locul de munca, noaptea în special, când ești singură?
Ea: Mă simt destul de în siguranță, pentru că știu că poliția este prin apropiere, teoretic. Iar practic, știu că am obiecte cu care pot să mă apăr. Mă simt mult mai în singuranță decât dacă m-aș afla pe stradă.

Eu: Care sunt băuturile pe care preferi să le prepari? Fără alcool, desigur.
Ea: Mm, cele pe care le inventez eu.

Eu: Cum abordezi un client care are un comportament mai agresiv?
Ea: Am observat ceva la clienții ăștia, dacă le răspunzi urât, răspund și ei înapoi urât, dar dacă le răspunzi frumos o să răspundă frumos, pentru ca par că se simt prost altfel. Nu mereu funcționează asta, dar în mare parte, da.

Eu: Și în cazul în care nu funcționează, ce faci?
Ea: Nu am ce să fac, jobul meu depinde foarte mult de clienți.

Eu: Care a fost cel mai dubios om care a venit vreodată în cafenea?
Ea: Noi l-am botezat Beretuță, pentru că venea mereu cu o beretă pe cap. Venea în fiecare dimineață foarte devreme, gen 9 și un minut [cafeneaua se deschide la ora 9] și se supăra că nu sunt pernele așezate pe scaune. A spus de foarte multe ori că dacă lipsesc pernele de afară, îi strică energia chi și că-i dereglează vibe-ul pe întreaga zi. Și își caută loc în puncte strategice prin cafenea, ca să se uite la S sau la P. [ambele persoane sunt fete].

Eu: Ați avut vreodată un client atât de murdar încât a trebuit să-l dați afară?
Ea: N-a fost propriu-zis client, ci un om al străzii care a venit în cafenea, nu era foarte treaz și s-a culcat pe undeva pe un scaun. Încercam să-l trezesc cu o linguriță [râde], el avea un prosop pe cap și o pizza de la Luca în mână. Adormise și îi căzuse pizza pe podea. Trebuia să-l trezesc ca să-l dau afară pentru că mai erau și alți clienți. Eu îl împungeam cu lingurița și el făcea “ghî, ghî “ sau răspundea cu ” Ia vezi!” Și a trebuit să chemăm poliția, dar până au venit ei, M. l-a scos din cafenea.

Eu: Cum este să fii studentă și să lucrezi? Găsești timp să înveți și pentru cursuri?
Ea: Nu prea. Chiar e foarte obositor și dau mult rasol, dar am norocul că știu cumva să-mi organizez timpul dar, las mereu pe ultima sută de metri, ultimii cinci metri. Fac totul în foarte mare viteză dar, cumva îmi iese.

Eu: Preferi mai mult să fii la cursuri sau aici?
Ea: Aici, all the way.

Abia după de am ascultat interviul mi-am dat seama cât de multe alte întrebări mai sunt de pus. Va urma.