A trăi, nu a exista…

A exista – traumatizant concept de a recita

Un simplu vers, un simplu crez,

Însă unul cu totul lipsit de sens

Care se desfată cu tremurata voce a ta.

Șoapta, așa-n zadar asurzitoare…

Căci nimenea nu-ți va sustrage,

Din obscuritatea ce pe ființă o atrage,

Înfriguratele picioare pictate în neagra culoare lucitoare.

Curmă-ți suferința de a mai respira,

Începând a te întreba, a experimenta,

Chiar și a eșua, dar fără a înceta

A trăi, nu a exista!

Moartea te străpunge cu fiecare minut ce curge…

Așa necruțătoare să fie soarta ta?

Sufletul se stinge cu fiecare nesiguranță ce te convinge…

Astfel să fie alegerea ta?

Înalță-ți aripile dincolo de uniforma ramă   

Iar blânda rază, divin pătrunzătoare,

Să-ți fie veșnic stea călăuzitoare,

Și nicicum nisip curs prin resemnata palmă…

A exista – traumatizant concept de a recita

Un simplu vers, un simplu crez,

Însă unul învăluit de sens,

Când știi, cu adevărat, a trăi… nu a exista!