Adolescentul din Vlahuță
Orice elev din clasele terminale se întreabă frecvent încotro să o apuce pentru a-și continua studiile într-un liceu de prestigiu din toate punctele de vedere, iar din perspectiva unei experiențe personale pot garanta că “Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță”, reprezintă un mediu propice dezvoltării nivelului de învățătură. Acum, cu toții mă veți întreba de ce susțin cu atâta tărie ideea de a alege liceul nostru pentru următorii ani ai perioadei adolescentine, care înseamnă atât un spațiu potrivit acumulării unor cunoștințe esențiale vieții fiecăruia dintre noi, cât și un grozav colectiv, care să creeze amintiri fantastice, pe care, povestindu-le peste mulți ani, să scoată la iveală un zâmbet larg pe chipul nostru, dar și o tresărire în suflet. Așadar, vom începe povestea numită “Adolescentul din Vlahuță”, prin a spune faptul că încă din prima zi acesta se va ului de felul în care sunt realizate lucrurile în cadrul liceului, respectiv, asemănătoare unei familii.
Unitatea noastră de învățământ nu depinde de o vastă întindere, însă acest aspect, în opinia mea, favorizează o apropiere evidentă între cadrele didactice, dar chiar și între elevii propriu-ziși. De asemenea, privind elementele din cealaltă perspectivă, personal atunci când am întâlnit, pentru prima oară liceul acesta din exterior, aspectul său bizar, dar unic, în același timp plin de acele cărămizi, recunosc că m-a șocat pentru puțină vreme ,dar ulterior am perceput faptul că acesta constituie un detaliu extraordinar, deoarece îl diferențiază de restul liceelor până și “fizic”, nu doar “moral”… ceea ce este incredibil. Într-un sens pozitiv este conturat de existența, în liceul nostru a doar trei clase liceale, fie că vorbim de cele de a 9-a, până la cele de a 12-a, amplificând, astfel, posibilitatea ca adolescentul din “Vlahuță” să se integreze mult mai rapid și eficient în colectivul acestor puține clase.
În plus, adolescentul din “Vlahuță”, de care tot povestesc în cadrul acestui articol prezintă mai multe tipuri, bineînțeles, ca orice alt profesor din acest liceu și om al conducerii. Astfel, primul tip, pot afirma, este constituit de un elev silitor, conștiincios, care realizează cât de importante sunt, atât experiențele cu toate persoanele de-a lungul celor patru ani petrecuți în liceul nostru, cât și informațiile desprinse din toate materiile propuse de Minister, iar un termen caracteristic, ce îl poate defini este “seriozitatea”. Continuând, aș putea destăinui faptul că, cel de-al doilea tip de adolescent prezent in acest liceu este reprezentat de un elev cu un mare potențial, ce ar putea oferi enorm din punct de vedere al noțiunilor pe care le posedă, dar din păcate, acesta este ca în orice alt liceu, influențat din diferite părți, formându-și un anturaj care nu îi permite o evoluție considerabilă a persoanei sale. Iar, al treilea tip de adolescent din “Vlahuță” îmbracă haina unui elev lipsit de vreo motivație anume, pentru a-și crește randamentul, atât la școală, cât și în viața de zi cu zi, preocupat de aspectele spontane ale tinereții într-un mod exagerat, uitând esența liceului nostru, aceea de a ajuta fiecare copil în parte, să devină versiunea cea mai bună a sa. Pe de altă parte, adolescentul din “Vlahuță”, din punctul meu de vedere, reflectă emblema acestui liceu, aceea a implicării și a dorinței de a oferi sprijin nelimitat celor care le este necesar. Ceea ce doresc să transmit este că, din momentul în care calci pentru prima dată în liceul “Vlahuță” și până în clipa pozelor de final, respectiv absolvirea, acest mediu primitor și călduros, te transformă într-o persoană mult mai empatică și care să iubească oamenii din jur fără a se întreba motivul pentru care face acest lucru. Este logic ca această unitate de învățământ sa își îndrepte atenția spre oameni, deoarece, profilul uman o împinge de la spate în aceasta direcție, iar eu, fiind un elev de clasa a 12-a, care în scurt timp, își va încheia aventura frumoasă din liceul “Vlahuță”, pot puncta faptul că, pentru un adolescent din orice categorie prezentată mai sus, sentimentele, trăirile, vorbele, dar și bucuriile câștigate pe parcursul acestor patru ani formidabili vor întări un caracter de orice fel. Pe de alta parte, îl vor face să își cunoască calitățile mult mai adâncit. Pentru a încheia o pagină dedicată “Adolescentului din Vlahuță”, aș dori să subliniez ideea că, odată pătruns în rădăcinile acestui liceu, cu primul pas făcut de tine ce constă într-o pură motivație și dorință de a fi cel mai bun, pot garanta că vei “suferi” modificări plăcute, ce te vor conduce spre a purta pe umeri titulatura de adolescent model și să poți rosti fără vreo îndoială: “Sunt mulțumit de ceea ce am realizat și tind spre perfecțiune!”.