Socializarea în contextul adolescentin

-Cât de importantă este socializarea pentru dezvoltarea armonioasă a unui adolescent?

După cum v-am obișnuit, subiectivitatea este unul dintre elementele preponderent constituante ale propriilor articole. Întrucât am multe experiențe de împărtășit, am decis ca în acest articol să redactez o perioadă scurtă, dar dificilă, din viața mea, pe care am reușit să o depășesc cu ajutorul contactului social pe care l-am susținut până în prezent. Astfel, pot afirma că socializarea reprezintă un aspect important în recuperarea încrederii în sine, ce vine odată cu validarea din partea celor apropiați, ce te apreciază pentru propria-ți personalitate. 

În urma examenului de evaluare națională, am fost repartizată în cadrul liceului pentru a cărui revistă prestez, însă asociam ideea începerii unui an școlar într-un mediu diferit, respectiv un colectiv străin, cu o experiență neplăcută, în urma căruia sunt pasibile multe consecințe. Punând în valoare situația sanitară critică din acea vreme, cursurile susținute fizic au fost suspendate, ulterior înlocuite de formatul virtual. Prin urmare, șansa dezvoltării anumitor prietenii a scăzut considerabil, la fiecare accesare a platformei online. 

Acestea fiind spuse, am ilustrat începutul primului an de liceu, respectiv cea mai anostă toamnă pe care am privit-o doar de la fereastră, în timpul pauzelor dintre orele de curs. 

Cu timpul, asprimea vremii devenea, mai degrabă, un impediment în ceea ce privește întrunirile între colegi, aceeași asprime de care odinioară mă bucuram. Într-o notă dramatică, monotonia anotimpurilor reci se afla în concordanță cu starea mea generală, lipsită de vlagă, automatizând fiecare act. 

Evidențiind subiectul articolului, am traversat aceste luni socializând, deseori, cu o singură persoană, în care mi-am regăsit experiențele și cu care reușeam să empatizez, încurajându-ne reciproc cu privire la contextul pandemic îngrijorător. Prin impunerea unui sistem de echipă, în cadrul anumitor proiecte școlare, am cunoscut o parte din colegi printre care și cele cu care comunic și la momentul scrierii. 

-EFICIENTA SOCIALIZARII IN MEDIUL ONLINE- 

În momente critice, comunicarea în mediul online este, de fapt, un beneficiu de care depindem în mod inconștient, petrecând foarte mult timp pe rețelele de socializare. În acest fel, datorită evoluției progresive a tehnologiei  există diverse modalități substituente ale întrevederilor fizice, ca funcția de facetiming sau bine-cunoscutele sms-uri, ce ne ajută sa rămânem prezenți în cadrul grupului de prieteni, dar și în măsura sănătății emoționale. 

Din punctul meu de vedere, mediul online a devenit atât de complex încât o simplă conversație poate fi de aceeași calitate ca cele din exteriorul dispozitivelor electronice. În schimb, sentimentele pe care un anumit subiect le stârnește interlocutorilor, nu pot fi la fel de bine exprimate și, mai apoi, percepute de către fiecare persoană în parte. 

-POST SCRIPTUM- 

Latura sensibilă a fiecărui individ poate fi dezvăluită prin intermediul vulnerabilității stimulate de anumiți agenți externi, indiferent de aceștia. Recomandarea mea este ca tu, stimat cititor, să te axezi asupra activităților care-ți conferă liniște și să nu te descurajezi odată cu întâmplarea unor evenimente de ordin social neplăcute. Socializarea este unul dintre criteriile pe baza căruia este construită stima de sine, așa ca îmbrățișează fiecare oportunitate de a cunoaște persoane noi cu care poți rezona pe mai multe planuri.