Interpretarea artei abstracte
Un fir mătăsos de nisip, de o nuanță neînsemnată, posibil inexplicabilă, ce creează ideea iluzorie a unei inexistențe, a unui suspin șovăielnic, dăinuit în neantul insignifiant, dureros de inexpresiv… Un nud de o frumusețe intangibilă, copleșitor de îmbătătoare, străpuns de linii indescifrabile, indecis conturate, învăluit de veșminte cusute dintr-un material pătat, zgrunțuros, care metamorfozează pielea fierbinte, tandră, lăptoasă a creației divine într-un corp impur prin care curge trandafirul sângeriu, neînsuflețit, sufocat de inexistența consistenței, a voluptății… O esență cuprinsă de neputință, de furie indubitabilă, de o profunzime enigmatică ce destăinuie dorința incontrolabilă a ființei umane de a revela scopul conceperii sale presărate de însemnătate pură, onestă, de un adevăr absolut, infailibil ce insuflă un destin eroic, înrădăcinat în ideea inimaginabilă a unei vieți fantasmagorice, care să i se destăinuie sufletului însetat de sentimente, de experiențe, de circumstanțe și consecințe iluzioniste, batjocoritor și inexplicabil de idealiste, de speranțe netăgăduite și, totuși, conștiente de stupiditatea tulburătoare a unei credințe și răbdări nemărginite, incontestabile…
Ființa umană experimentează sentimentul covârșitor de excentric al unei iluzii ce întruchipează destinul tragic, ireversibil al propriei existențe semnificative, își conturează o proiecție neîndoielnică a unei meniri care se stinge constant de dureros ca un chibrit ce devine insignifiant, indescifrabil în întunericul infinit. Își dezvoltă vinovăția înfometată de neputință și de epuizare neîncetate, experimentate în clipele neobosite de a întemeia scopul care este predestinat să reveleze creația divină. I se însămânțează angoasă, impaciență, confuzie în sufletul său sfâșiat de orgoliu, de frustrare nedemnă de o conexiune veridică cu divinitatea incontestabil de incoruptibilă. Își creează iluzia nestăpânită a unei omeniri înrădăcinate de prejudecată, aversiune, imoralitate, corupție, ignoranță, o lume căreia nu i se oferă oportunitatea de a fi protejată de icoana sufletului…
Colecția de emoții și situații indiscernabile este firească, benefică descoperirii unui scop demn de respirație caldă, sacadată… Dar ce moment drastic va conclude sentimentul incontrolabil, obsesiv de neputință spirituală în care ființa umană să prețuiască esența sa impecabil de imperfectă și haotică, eșecul, greșeala irevocabilă, păcatul nechibzuit? Ce clipă semnificativă și înfricoșător de decisivă va însemna acceptarea sufletului abstract și valorificarea imperfectului ce este capabil să descifreze natura internă, tainică a vieții?
“Totul” acesta terifiant de încăpător și precis cuprinde o taină neinteligibilă, o neputință pașnică, resemnată, capabilă de a accepta desfășurarea acestui fenomen fascinant de imprevizibil și literele armonizate care creează conștientizarea limitei, a firescului, a întunericului nepătruns, ce îl determină pe om să sfideze și să deformeze însemnătatea acestora. Astfel, ființa umană își descoperă latura ambițioasă și hotărâtă de a înfrânge și a gestiona gropile interminabile și alunecoase ale drumului necunoscut, anevoios. Suferința și epuizarea experimentate le valorifică și le transformă în putere nemărginită și capacități inimaginabile de a continua lupta cu sinele învăluit de nedumerire, de incertitudine. Oferă o contribuție considerabilă, o perspectivă unică Tabloului divin, conturat din forme abstracte, amețitoare și culori vibrante, agresiv nuanțate, creat de Pictorul Său neconvențional, neînțeles de majoritatea superficială ce pretinde că este iubitoare și admiratoare de artă abstractă.
Printr-o înflorire istovitoare, haotică, creația divină își dezvoltă dorința arzătoare de a destăinui tehnica, aproape indescriptibilă, a creării sale, de a-și valorifica menirea indefinibilă, terifiant de enigmatică, de a descoperi identitatea supremă, originea sa de un alb imaculat.
În desfășurarea acestui proces copleșitor, confuz, aceasta se confruntă cu oportunități cărora încearcă nemărginit să le ofere o însemnătate vitală înfățișării și întregirii sinelui, își dezvoltă capacitatea de a descoperi drumul care indică direcția pe care trebuie să o urmeze pentru a păși cu o oarecare nesiguranță, dar cu o îndrăzneală indiscutabilă, ce înfrânge și înăbușă orice frică înrădăcinată în sufletul cuprins de încredere îndoielnică, pe calea bătătorită a viitorului nedezvăluit, definit de o curiozitate însetată, nepotolită…
Întruchiparea îndrăzneață a propriei naturi este una dintre momentele de conștientizare răvășitoare a ființei sale fermecătoare, a fiecărei părți a pielii sale flexibile, catifelate, a fiecărei capacități benefice întocmirii unei lumi profunde, oneste, ce oferă iluzia șocantă a unei condiții fanteziste, inexistente, ce conturează concepția de “ireal”, de “inimaginabil” și ce creează – în întregul său corp ondulat, modelat după praful și nămolul ce s-au contopit armonios în realizarea unei nuanțe intime, unui nude gingaș, tandru – dorința imperturbabilă de a destăinui mesajul profund al absolutului nemărginit, de un abstract neinteligibil, ce este înțeles de sufletele pictate cu culori ale iubirii necondiționate, ale fragilității și ale vulnerabilității nemăsurate.
Totuși, este capabilă creația divină să întruchipeze într-un mod veridic, onest, divinitatea eternă ce este înfățișată celor cu o minte pătrunzătoare și un sine dispus să dezvolte forme abstracte existenței, aceasta cuprinzând înțelesuri care nu pot fi conturate conform capacității de înțelegere a minții umane, ci dezvăluite doar celor ce dovedesc o integrare necesară în fatalitatea Picturii?
Secretul întregirii ființei umane este ca aceasta să devină fidelă propriei esențe pure, să ofere o însemnătate feerică, hipnotizantă Tabloului învăluit de culori copleșitor de expresive. Fără existența sa haotică, Pictura nu ar fi definită de această tehnică unică, nu s-ar dezvălui această compoziție, dinamică…
Oricât și-ar crea ființa umană ideea frustrant de incontrolabilă, de insignifiantă a unui destin de o nuanță inexpresivă de pal, aceasta va descoperi indubitabil modalitatea prin care să pecetluiască un legământ divin, hrănitor fiecărei celule veștejite a corpului îndurerat, cu puritatea intangibilă, cu iubirea intensă, satisfăcător de epuizantă, cu bunătatea și pozitivitatea netăgăduite, necontestate de o existență radicală, practică. Fiecare fluture pătruns în pielea caldă și delicată a ființei umane semnifică impulsul spiritului divin, esenței sale oneste de a se conecta cu scopul său măreț indiferent de obstacolele întâmpinate în eliberarea aripilor multicolore către visarea supremă și periculos de îndrăzneață.
Esența care, cândva, era menită să dispară, să se risipească ca nisipul printre degetele uscate, într-o zi de vară dogoritoare, dar parcă înmărmurită, s-a transformat într-o operă de artă expusă într-un muzeu ce insuflă emoția răscolitoare, răvășitoare a abstractului tulburător de inexplicabil și ce este conturată de pictura grandioasă a propriei naturi fascinant de imperfecte, sălbatic de nuanțate…
Pîrvu-Constantin Maria
