Fleabag: Un Viitor Clasic 

Anul trecut, mai exact în 2020, navigând ca de obicei pe internet am dat peste un filmuleț dubios cu ceva ce părea a fi scenă a unui serial. O femeie în metrou, camera focusându-se pe ea, probabil ducându-se acasă, înconjurată de oameni normali care făceau lucruri normale, ba stand pe telefon ba pierduți în gânduri. O scenă obișnuită, am zis. Asta până când, în următorul moment toți oamenii din metrou au început să urle preț de câteva secunde și apoi s-au întors la activitățile lor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mi-am spus că trebuie să văd serialul.  

Fleabag este o mini-serie de 2 sezoane, 12 episoade, creată de Phoebe Waller-Bridge, care joacă și rolul principal. Este povestea unei femei, a cărei nume nu îl știm, și deși este cunoscut popular ca Fleabag, nimeni nu o strigă pe nume în serial sau măcar afirmă faptul că așa o cheamă. Are douăzeci-și-ceva de ani și încearcă să își trăiască viața în ciuda tragediei pe care a suferit-o, moartea celei mai bune prietene ale sale și singura pe care o avea. Lucrurile nu merg foarte bine pentru ea, deține o mică afacere prin cafeneaua fără clienți pe care nu își mai permite să o țină deschisă și are destule probleme în relații și cu familia ei. 

Show-ul nu are un decurs al poveștii obișnuit, de la punctul A, la punctul B, dar surprinzător acest lucru funcționează incredibil de bine pentru modul ciudat și creativ în care povestea continuă să se dezvolte. Fleabag este despre complexitățile și provocările de a fi o ființă umană în lumea modernă în care trăim, sau mai specific, o femeie. 

Firul narativ este structurat în așa fel încât să dezasambleze valorile fundamentale ale fiecărui dintre personajele sale în cele mai subtile forme posibile. Acest lucru le dă o profunzime anume, ținând cont de faptul că majoritatea dintre personaje sunt făcute spre a nu fi plăcute. 

Cu toții sunt oameni oribili, plini de defecte, și care nu doresc să facă un minim de efort pentru a se înțelege între ei, care nu prea se se schimbă cu adevărat până la final, dar, într-un mod ciudat, serialul te face să te atașezi de ei. În ultimul episod, sunt tot aceeași nemernici, dar acum sunt nemernici la care ții.  

Fleabag însăși se încadrează în această categorie foarte bine. Când o întâlnim pentru prima dată, nu are deloc control asupra vieții sale, este toxică pentru persoanele din jurul ei, ostilă față de oameni în cazuri în care nu este necesar, când lucrurile îi merg bine în viață găsește sistematic moduri prin care să distrugă totul. Insultă oamenii foarte lejer, începe certuri din nimicuri, e manipulatoare și în majoritatea cazurilor nici măcar nu își dă seama de ce face acest lucru. Doar că nu se poate opri. 

Primul episod are ca temă centrală realizarea lui Fleabag că nu îi place persoana care a devenit. Simte că nu se potrivește așteptărilor pe care le are societatea de la ea ca un adult. Ca o femeie.  

La un moment dat, de-a lungul episoadelor, toți apropiați ei se fac foarte clar înțeleși că ar prefera să nu o aibă în viețile lor. Cel mai notabil răspuns, fiind de la sora sa, Claire, cu care are cea mai complicată relație. 

Claire, la suprafață, pare să fie fix opusul lui Fleabag. Este frumoasă, o femeie cu o carieră de succes, căsnicie fericită, casa mare și viața roz. Dar apoi, încep să cadă straturile succesului desăvârșit și începi rapid să observi că și ea este la fel de mizerabilă pe interior ca sora ei. Este foarte nefericită, trăiește sub o tonă de presiune și anxietate, este anorexică, a pierdut orice urmă de personalitate pe care o mai avea și are grave accese de furie de la toate sentimentele pe care și le reprimă. 

Fleabag este una dintre cele mai reale forme de artă pe care le-am văzut. Dacă începi să îl vizionezi așteptându-te la scene cu plâns excesiv, declarații și extra-dramatizare a oricărui lucru, așa cum suntem obișnuiți în cultura americană, atunci probabil o să fi dezamăgit. Fleabag este despre lucrurile mici care contează și care fac viața viață.