Femei care au schimbat lumea
Malala Yousafzai

Am ales să dedic Malalei aceste rânduri pentru că ambiția și perseverența de care a dat dovadă au fost ceva ce m-au impresionat foarte mult. Deși a fost amenințată și chiar atacată de către talibani, ea a continuat să lupte pentru cauza ei și să aducă fetelor din întreaga lume, pe lângă un model demn de urmat, convingerea ca toată lumea are dreptul la o educație de calitate.
Malala s-a născut la data de 12 iulie, 1997, în Mingora, Pakistan, într-o familie care mereu a susținut-o în lupta sa pentru educația fetelor, pe care, deseori, cultura o neglija.
De la o vârstă frageda, fetița a început sa deprind calități ăpotrivite unei luptătoare. La doar 11 ani, Malala a deschis un blog, cu numele Gul Makai, în care își scria activitățile zilnice. Mai târziu, odată cu venirea la putere a talibanilor, a început să pună accent pe împotrivirea acestora cu privire la dreptul la educație al fetelor. Deși tatăl său a primit amenințări cu moartea din partea grupului extremist, Malala și-a continuat misiunea de activistă, iar în 2011 a câștigat Premiul Național al Păcii.

La data de 9 octombrie 2012, talibanii au oprit autobuzul școlar în care aceasta se afla și au identificat-o. Ea si încă 3 colege au fost împușcate, însă ea cel mai grav, în cap și în gât. Malala a avut parte de câteva intervenții în țara sa, apoi ea împreună familia ei au fost invitate să locuiască în Marea Britanie pentru siguranța lor și pentru ca tânăra să aibă parte de un tratament mai eficient.
După o ultimă intervenție, Malala a fost pregătită să se întoarcă la școala în Birmingham, astfel având oportunitatea să-și împărtășească povestea.
Pe data de 14 octombrie 2014, Malala câștigă Premiul Nobel pentru Pace, ca urmare a numeroaselor sale eforturi cu privire la îmbunătățirea educației acordate fetelor din zone defavorizate și a curajului de a-și susține opinia.

Malala nu își oprește misiunea aici și înființează, cu suportul actriței Angelina Jolie, Fondul Malala pentru a ajuta la finanțarea cauzei sale.
Dacă vă simțiți impresionați de povestea Malalei Yousafzai, aceasta a scris și câteva cărți care îi explorează viața încă din copilărie, până în prezent și care le pot da un impuls micuțelor activiste în devenire din întreaga lume, să lupte pentru cauza lor și să se facă auzite.



Iar ca sursă de inspirație, voi lăsa mai jos câteva dintre citatele mele preferate ale Malalei:
– „ Atunci când toată lumea este tăcută, chiar și o singură voce devine puternică.”
– „ Un copil, un învățător, o carte și un stilou sunt suficiente pentru a schimba lumea.”
– „ Ne-a fost frică, dar curajul nostru a fost mai puternic decât frica.”