Cioran, pesimistul incurabil al filosofiei moderne 

Emil Cioran, omul de geniu al existențialismului, este unul dintre cei mai interesanți gânditori ai secolului XX, remarcându-se prin stilul său de a scrie şi scepticismul de care dă adeseori dovadă în lucrarile sale. Acest fapt i-a determinat pe critici să îl supranumească “pesimistul efervescent” şi i-a câştigat, de asemenea, notorietate, acesta fiind în continuare cunoscut şi apreciat la nivel mondial, la mai bine de două decenii de la moartea sa.  

„Prefer să fiu ultimul om dacă a fi om înseamă să fii ca ceilalți”– Emil Cioran. 

Cioran se naşte la 8 aprilie 1911 în satul Răşinari, în prezent în județul Sibiu, fiind al doilea fiu al protopopului Emilian Cioran împreună cu Elvira Cioran. Copilăria şi formarea scriitorului ca adult este profund influențată de satul natal, despre care continuă să povestească atât în interviuri, cât şi în discuții private cu prietenii, chiar şi după plecarea din țară. Într-un interviu din 1990, Cioran afirmă că peisajul locului are o “poezie primitivă” inegalabilă, caractristică zonei muntoase şi că, pentru el, acesta a fost o “capitală”.  

La vârsta de 17 ani se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universității Bucureşti, unde este coleg cu mai mulți intelectuali români cunoscuți, precum Mircea Eliade şi Constantin Noica.Tânărul Cioran studiază clasici ai filosofiei universale, îndeobşte lucrările lui Nietzsche şi Schopenhauer, pe care le studiază în original, fiind bun cunoscător al limbii germane. 

 În 1934 îi este publicată prima carte, “Pe culmile disperării”. Aceasta se bucură de un succes formidabil şi Cioran primeşte Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați, singurul premiu pe care îl va accepta vreodată.  

“Cum să pot admite că eu nu sunt făcut pentru viață, când în realitate viața nu este făcută pentru mine?”– Emil Cioran în “Pe culmile disperării”,1934. 

Urmează apoi publicarea a încă cinci cărți în limba romană, printre care “Schimbarea la față a României”, care a devenit notorie pentru controversa provocată. Ca mulț literați contemporani săi, Cioran este influențat de ascensiunea Mişcării Legionare în România interbelică şi îşi exprimă propriile opinii extremiste de dreapta, ideologie de care se va dezice ulterior, afirmând că a fost o greşeală a tinereții – “Când mă gândesc la unele izbucniri ale mele de altădată […] nu pricep. […] eram tânăr, orgolios şi nebun, cuprins ca atâția alții de un soi de delir” – şi autocenzurându-şi lucrarea. 

În 1936 pleacă la Paris, unde urmează să se stabilească definitiv. Pe parcursul următoarelor decenii, scrie şi publică încă nouă cărți în limba franceză, printre care se numară “Tratat de descompunere” şi “Despre neajunsul de a te fi născut”, cea din urmă devenind una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale. 

Maestrul sinuciderii, aşa cum obişnuia să se recomande Cioran în tinerețe, a fost pe tot parcursul vieții sale preocupat de teme sumbre, abordând adeseori subiecte precum moartea, suicidul sau suferința în operele sale. Într-un interviu acordat filosofului Gabriel Liiceanu, Cioran afirmă că singurele teme cu adevărat relevante sunt “tema inutilității şi a morții, celelalte probleme nu au nicio importanță”. După cum singur mărturiseşte, toată creația sa s-a născut din insomnie, boală de care Cioran a fost chinuit pe parcursul întregii vieți de adult. În cazul lui, scrisul reprezintă soluția pentru o afecțiune fiziologică şi salvarea de scurtă durată de la iminentele episoade depresive.  

Totuşi, în ciuda aparențelor, Cioran era un prieten de încredere, simțitor şi empatic, adeseori consolându-şi prietenii şi chiar înduplecându-i să renunțe la propriile gânduri negre. Cioran spune că, la un moment dat, obişnuia să vorbească la telefon şi de cincisprezece ori pe zi cu prietenul său, dramaturgul Eugen Ionesco, pentru a-l convinge să nu îşi pună capăt zilelor.  

“Cioran e vesel, de un pesimism exuberant, gălăgios, de o explozivă sinceritate, de o delicioasă lipsă de prejudecăți, de o simpatică vivacitate.”– Arşavir Acterian, prieten apropiat al lui Cioran.