DE-O VIAȚĂ PROFESOR

Astăzi facem cunoştință cu doamna Marilena Bratu, profesoară de istorie în cadrul Liceului Teoretic Alexandru Vlahuță. Prin intermediul întrebărilor adresate în acest interviu doresc să le ofer elevilor acestui liceu (-şi nu numai!) oportunitatea de a vă cunoaşte şi de a vă descoperi atât ca OM, cât și ca PROFESOR. Aş vrea sa încep prin a vă mulțumi din nou pentru colaborare și pentru sprijinul acordat. 

1. De unde a pornit această pasiune pentru istorie? Din perspectiva dumneavoastră, ce elemente fac istoria atât de specială?

Pasiunea a pornit din școala generală nr.51, din București, din zona numită  Socului, actualmente Bd. Basarabia. Câțiva dintre profesorii mei au remarcat că am o memorie foarte bună și că am  talent de  povestitor.

Istoria este specială pentru că istoria cuprinde totul! Și literatură și cultură și pictură și muzică și științe și evenimente și societate și viață și moarte… 

Și apoi eu sunt născută într-o zi foarte specială,  fosta  Zi Națională a României monarhice, 10 Mai, așa că sunt “regalistă”, prin naștere și oarecum predestinată să fac istorie, dar și  Istoria, ca să mă  joc puțin cu cuvintele. Ce zi minunată a avut țara noastră ca Zi Națională, primăvara, când toată natura renaște,  iar totul este înflorit și înmiresmat. După parada militară de pe Șoseaua Kiseleff, avea loc tradiționala  “bătaie cu flori de la Șosea”, un spectacol al bucuriei, al culorilor și al mirosurilor proaspete, primăvăratice.  Apuse vremuri.

2. Ce v-a împins către meseria de cadru didactic? Există cineva pe care îl considerați mentorul dumneavoastra? 

Anii de liceu i-am trăit în actualul Iulia Hasdeu, fostul Liceu de filologie-istorie nr. 1. Doamnele profesoare de română și de istorie,  Astrid Rodinciuc și Victoria Ștefănescu,

mi-au marcat adolescența. Excepționale doamne, care m-au făcut să mă gândesc să devin profesoară. Ca fapt divers, nicicând și nimeni, în mod deschis nu ne-au spus în cei patru ani cât am fost elevi acolo că piatra de temelie a ridicării liceului fusese pusă de Regele Ferdinand I și Regina Maria în 20 iulie 1926. Cu excepția  doamnei profesoare de istorie, de la care am aflat și multe alte lucruri  interesante, cenzurate în manualele nostre de atunci, pline de congrese și plenare ale c.c al P.C.R.

Apoi au fost profesorii mei din studenție, de la Facultatea de Istorie a Universității București, între care Zoe Petre,  profesoara care ne-a descifrat tainele anticei  Ellade, are un loc aparte.

Tot un mentor este și marele nostru istoric, Neagu Djuvara,  pe  care nu încetez să îl menționez și să îl citez. A fost un Lord, un om deosebit, care a avut o viață extraordinară. Îl citesc și recitesc, îi ascult mereu interviurile, dar îmi pare rău că nu este promovat cum ar trebui,  nici el și nici alți oameni valoroși care încă mai sunt în viață (ca  filosoful Mihai Șora sau  medicul neurolog Constantin Bălăceanu-Stolnici)

3. Dumneavoastră sunteți, fără îndoială, una dintre cele mai longevive cadre didactice ale liceului nostru. Totuşi, cum a fost pentru dumneavoastră începutul în acest liceu? 

Sunt profesor de istorie din 1991, de acum 30 de ani, iar în acest liceu sunt din 1993,  de când se numea Școala Generală nr. 15 (la începutul interviului ai observat că eu am învățat la școala nr. 51!) . În  scurt timp s-a adăugat denumirea Alexandru  Vlahuță, de la numele unui cămin cultural care funcționase aici cu ceva vreme în urmă. Iar la 1 septembrie 1999 a devenit Liceul Teoretic “Al. Vlahuță”. 

Școala noastră este tot specială  pentru că este prima  școală inființată în această parte a orașului,  oraș  care se termina la blocul Perla la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar cartierul Floreasca era cătunul Floreasca din comuna Băneasa. Școala primară mixtă  funcționează  din anul 1891 și, dacă faci o mică socoteală, anul acesta școala noastră  împlinește venerabila vârstă de 130 de ani.

Începutul meu ca profesor  este greu ca în orice meserie dealtfel. În facultate înveți teoria și susții câteva ore de practică pedagogică, dar când începi activitatea zi de zi este cu totul altfel.

Anii  ‘90 au reprezentat o mare provocare în sine, mai ales după momentul 1989 când se descătușaseră energiile după căderea regimului Ceaușescu și se căutau soluții pentru tranziția către  democrație.  Așadar meseria de profesor a fost greu de practicat  la început, dar pe măsură ce am căpătat experiență a devenit din ce în ce mai ușor și foarte frumos.

4. Dacă ați putea alege o perioadă istorică în care să trăiți, care ar fi aceea? De ce?

Nu mi-aș alege să trăiesc în alt timp, ar fi o “fandacsie” cum spunea marele  Caragiale.

Timpurile pe care le trăiesc acum sunt perfecte. Fiecare timp are parfumul lui dincolo de tot ceea ce se întâmplă zi de zi, an de an.  Îmi vin în minte versurile melodiei formației Phoenix, 

“ Hei, tramvai, cu etaj și tras de cai,  

   Hei, joben, ce cântai la Mon Jardin, 

   Toate au fost la timpul lor ceva exagerat,

   Anii au trecut în zbor și lumea s-a schimbat”.

Acum este minunat că pot să vorbesc deschis tinerilor despre cum au fost copilăria, adolescența și o parte din tinerețea mea în timpurile comuniste, cu bune și cu rele. Eram studentă în anul IV la Facultatea de Istorie când ne-am ridicat împotriva lui Ceaușescu în Decembrie  89.  

Ironia sorții a făcut ca tocmai noi, generațiile  “decrețeilor”, care am apărut pe lume la comandă în urma unui decret-lege inițiat de el, să fim în linia întâi împotriva lui, în lupta anticomunistă. Tinerii au fost întotdeauna motorul schimbărilor din societate, deși nu au fost și nu sunt promovați în niciun domeniu nici în prezent.

Sfârșitul acestui dictator comunist a făcut să vorbim și să ne exprimăm gândurile, sentimentele în mod liber. S-au auzit din nou colinde la radio și apoi la televizor. Dumnezeu își întorsese fața către români. A fost un sentiment de fericire mare, nu ne venea să credem că a căzut Tiranul!

Acum pot să povestesc deschis și despre eroii noștri prea mult timp uitați, despre Mugurel Călinescu, despre Toma și Petre Arnăuțoiu, despre Ion Gavrilă Ogoranu, despre Niculina Moica, despre Elisabeta Rizea,  despre închisorile comuniste care au ucis valorile adevărate ale neamului românesc. 

Astăzi putem să vorbim liber, doar că nu mai știm să ne și ascultăm unii pe alții!  

5. Dacă ați putea alege o personalitate istorică pe care ați putea să o întâlniți, pe cine ați alege? De ce?

Aș alege să mă întâlnesc cu Regina Maria, Regina tuturor  românilor și a Regatului României Mari între 1914-1927. A fost una dintre cele mai frumoase și mai nonconformiste femei ale timpurilor de dinainte, din timpul și de după Primul Război Mondial. A iubit foarte mult și locurile și oamenii de aici, a fost un spirit caritabil, a fost supranumită “mama răniților”  pentru activitatea ei din spatele frontului, unde a organizat și a activat în Crucea Roșie. A iubit enorm orășelul  Balcic, unde a ridicat un castel încântător și o gradină botanică deosebită, care se află azi pe litoralul bulgăresc.  

Regina Maria a trăit până în 18 iulie 1938, astfel încât nu a mai apucat să vadă dezmembrarea României Mari. Dumnezeu a chemat-o la El înainte de vara cea tristă a anului 1940, când Balcicul nu a mai apaținut  României.

Nu întâmplător imaginea mea este în grădina de la Balcic, creația Reginei Maria. 

6. Cum considerați că istoria ar putea deveni mai atractivă pentru elevi?

Prin includerea în manuale și în expunerile profesorilor a multe, multe imagini concludente la fiecare lecție, prin orele de curs care să fie adevărate dezbateri,  de asemenea să nu se mai folosească anii ca o sperietoare, cu excepția anilor evenimentelor importante, să se pună accentul mai mult pe încadrarea faptelor istorice în secole. 

7. Având în vedere cariera dumneavoastră remarcabilă, a existat un eveniment care a reuşit să aibă un impact major asupra dumneavoastră?

Evenimentul la care am participat în mod direct se numește Fenomenul Piața Universității început spontan și desfășurat voluntar între 22 aprilie și 13 iunie 1990, timp de 53 de zile. Am trăit plenar acele zile, am cântat, am dansat, am strigat din nou “Jos comunismul!” și “Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!” ca și mai înainte cu 4 luni. În balconul Universității  dinspre Facultatea de Arhitectură, considerat o adevărată tribună a democrației, am avut minunatele ocazii să îi văd și să îi ascult pe unii dintre cei mai valoroși oameni ai momentului, Părintele Galeriu, Petru Creția, Doina Cornea, Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Stelian Tănase, Nicolae Caranfil, Florin Iaru, dar și pe mulți, mulți alții.

Cei care veneau în Piață în fiecare seară, fuseseră numiți “Golani”, de către președintele în funcție de atunci. Ion Iliescu spusese de la tribuna Parlamentului că “sunt unii care le plâng de milă câtorva golani, care provoacă dezordine în centrul orașului”. Cei câțiva “golani” erau de fapt aproximativ  50-60000 de oameni. care doreau  o democrație reală, nu “originală”.

Finalul acestor manifestații pașnice  a fost atât de violent și atât de trist. Împotriva tinerilor și oamenilor din Piață au fost manipulați și asmuțiți minerii din Valea Jiului  și muncitorii de pe platformele industriale ale Bucureștiului. Minerii au fost aduși la București cu 4 garnituri de tren, care le-au fost puse la dispoziție de statul român, după cum mi-a confirmat chiar secretara de la Ministerul Transporturilor pe care o cunoșteam. Am văzut atunci fapte foarte urâte și am auzit scandându-se pe străzile orașului  “Moarte intelectualilor!” sau “IMGB face ordine!” sau “Noi muncim, nu gândim!”.  A fost cumplit, cutremurător. Au fost zeci de morți și sute de răniți în urma agresiunilor fizice din zilele 13, 14 și 15 iunie 1990.  Vinovații lipsesc și în ziua de azi. Nu se vrea ieșirea adevărului la lumină.  Morții au fost îngropați în cimitirul Străulești II cu inscripțiile  Neidenticat sau “Neindenticat”,  scrise nu întâmplător greșit gramatical. 

Vă recomand, ca să înțelegeți mai bine aceste evenimente, să vizionați documentarul Piața Universității realizat de regizorul Stere Gulea la puțină vreme după stingerea “golaniadei”.

Cum a fost posibil așa ceva la finalul secolului al XX-lea într-o țară așa-zis democratică??

Această manipulare a unei categorii sociale împotriva alteia este o crimă tipic și esențial comunistă. 

8. Dacă ați putea alege trei cuvinte care vă caracterizează, ce cuvinte ați alege? De ce?

Bunătatea, empatia și modestia.  Eu sunt un om bun, care îi ajută pe ceilalți, care se pune în locul celorlalți,  care nu iese în fața altora și care nu deranjează pe cei din jur. Cel puțin așa am făcut și așa îmi doresc. 

9. Ce trăsături fac un profesor sa fie bun din perspectiva dumneavoastră?

Un profesor este bun atunci când îi iubește pe copii, atunci când se face înțeles de copii, atunci când nu vorbește doar el și  pentru el, atunci când orele sunt reale dezbateri. 

10. Ce schimbări considerați că ar trebui să fie făcute în sistemul de învățământ actual? De ce?

• ar trebui să existe mai puțini copii în clase pentru ca să ne putem ocupa de fiecare dintre voi și mai bine decât o facem,
• ar trebui să fie mai puțină birocrație și hârtii de făcut pentru că ne consumă foarte mult timp,
• ar trebui să existe bacalaureat diferențiat pentru că nu toți cei care termină liceul vor să meargă la facultate,
• ar trebui să se modernizeze toate disciplinele, să se actualizeze informațiile pentru că mereu i-am auzit pe copii spunând că învață despre niște “vechituri”, la toate materiile, 
• din perspectiva istoriei, cei mari care finalizează liceul nu agreeză evul mediu, partea cu autonomiile locale, considerând că nu vor folosi în viață aceste informații și au dreptate, ar trebui  reduse informațiile despre epoca medievală,
• unele dintre propunerile și  considerațiile tinerilor chiar ar trebui luate în seamă. 
• Am descoperit în dialogurile cu elevii mei din generații diferite că încă mai circulă idei și concepții eronate despre regii României, despre familia Hohenzollern, despre regalitate în general. Aceste erori sunt o moștenire rămasă din comunism ai cărui lideri nu acceptau nicio opoziție, nu acceptau că se poate și altfel. Prin urmare, eu aș propune să se învețe mai multe ore despre România monarhică, despre toate urcușurile și realizările din perioada secolului al XIX-lea fără de care nu am ființa astăzi

Interviu realizat de Maria Ciurescu. 

Pe această cale dorim să îi urăm un călduros “La mulți ani!” doamnei profesoare Marilena Bratu.